Nicolae Paulescu este una dintre cele mai importante figuri din istoria medicinei românești și mondiale, cunoscut pentru descoperirea insulinei, un hormon esențial în tratamentul diabetului. Deși recunoașterea internațională a meritelor sale a fost întârziată, contribuția sa științifică a fost fundamentală pentru dezvoltarea endocrinologiei moderne.
Viața și Educația
Nicolae Constantin Paulescu s-a născut pe 30 octombrie 1869, în București. A fost un copil studios, demonstrând încă din tinerețe o pasiune deosebită pentru științe. După absolvirea Colegiului „Mihai Viteazul”, a plecat la Paris, unde a studiat medicina la Facultatea de Medicină din capitala franceză. Aici a obținut doctoratul în medicină în 1897, cu o teză despre structura splinei.
După finalizarea studiilor, a rămas în Franța pentru a lucra în laboratoarele de fiziologie ale unor mari profesori ai vremii, precum Étienne Lancereaux, care i-a influențat profund cariera și l-a ghidat spre studiul diabetului zaharat.
În 1900, Nicolae Paulescu s-a întors în România, unde a devenit profesor la Facultatea de Medicină din București și a început să desfășoare cercetări revoluționare în domeniul fiziologiei.
Descoperirea Insulinei
Una dintre cele mai mari realizări ale sale a fost identificarea unui extract pancreatic cu efecte benefice asupra diabetului. Încă din 1916, Paulescu a reușit să izoleze o substanță activă din pancreas, pe care a numit-o „pancreină”. Acest compus putea regla nivelul glicemiei la câinii diabetici, ceea ce demonstra rolul său esențial în metabolismul glucidelor.
Datorită condițiilor impuse de Primul Război Mondial, publicarea rezultatelor sale a fost întârziată. În 1921, Paulescu și-a brevetat descoperirea în România și a publicat mai multe studii despre efectele insulinei în Archives Internationales de Physiologie, o revistă de prestigiu din Belgia.
Totuși, în 1922, o echipă de cercetători canadieni, formată din Frederick Banting și Charles Best, a reușit să producă și să utilizeze insulina la oameni. Deși lucrările lor au fost ulterioare celor ale lui Paulescu, aceștia au fost cei care au primit Premiul Nobel în 1923 pentru descoperirea insulinei. Astăzi, mulți specialiști recunosc că Nicolae Paulescu ar fi meritat această distincție, fiind un pionier al domeniului.
Moștenirea Științifică și Controversele
Pe lângă cercetările sale asupra diabetului, Nicolae Paulescu a fost un medic și profesor dedicat, publicând lucrări importante despre fiziologie și medicină. A fost membru al mai multor societăți științifice și a contribuit la dezvoltarea învățământului medical românesc.
Totuși, moștenirea sa este umbrită de convingerile sale politice și sociale. Paulescu a fost un susținător al unor idei antisemite, publicând texte controversate în presa vremii. Aceste aspecte au influențat percepția asupra sa în istoria științei, însă nu pot diminua importanța descoperirilor sale medicale.
În București, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice îi poartă numele, iar în 1993, Federația Internațională de Diabet a recunoscut oficial contribuția sa la descoperirea insulinei. Astfel, chiar dacă nu a primit Premiul Nobel, Nicolae Paulescu și-a asigurat un loc de onoare în istoria medicinei.